Campania de calificare la turneul continental de anul viitor, a intrat pe ultima sută de metri. Peste exact o săptămână vom cunoaște toate naționalele calificate la Euro 2020, prin intermediul preliminariilor, tablou ce va fi ulterior completat cu alte 4 formații venite din Liga Națiunilor. Facem o radiografie a meciurilor programate, de joi și până sâmbătă, în penultima rundă a campaniei și extragem doar duelurile care încă mai contează în lupta pentru accederea la Campionatul European.
Grupa A J 21:45 Cehia – Kosovo: (Cote 1,x,2) 1.65 3.85 5.50
Într-o grupă dominată cu autoritate de Anglia, cele două naționale au rămas să se bată pentru locul 2. Cehia are un punct avans în fața kosovarilor, dar și un moral excelent după victoriile legate cu Muntenegru (3-0) și Anglia (2-1). Al treilea succes consecutiv ar fi sinonim cu prezența la Euro 2020.
Grupa B J 21:45 Portugalia – Lituania: 1.02 18.00 61.00 J 21:45 Serbia – Luxemburg: 1.16 7.25 19.00
Ucraina și-a adjudecat prima poziție a grupei. Locul 2 este în continuare disputat de Portugalia (11 puncte) și Serbia (10). Pornind de la premiza că ambele se vor impune în această rundă, decisive vor deveni astfel ultimele meciuri ale campaniei. Duminică, Ronaldo & compania joacă în Luxemburg, în timp ce sârbii primesc vizita Ucrainei.
Grupa C S 21:45 Irlanda de Nord – Olanda: 8.40 4.70 1.42
Șanse minime pentru Irlanda de Nord să mai prindă unul din primele două locuri. Învinsă la Rotterdam acum o lună, scor 1-3, naționala lui Michael O’Neill a coborât pe locul 3, cu 12 puncte, în urma Olandei și Germaniei, fiecare cu câte 15 puncte câștigate. În plus, în etapa finală, Irlanda de Nord are o deplasare infernală, pe terenul naționalei germane.
Grupa D V 21:45 Danemarca – Gibraltar: 1.01 29.00 67.00 V 21:45 Elveția – Georgia: 1.13 8.00 28.00
Gazdele celor două partide sunt pregătite să treacă în clasament pentru naționala Irlandei, care mai are un singur joc de disputat. Este vorba de super derby-ul cu Danemarca, programat luni, la Dublin. În ultima etapă, Elveția joacă în Gibraltar.
Grupa E S 19:00 Azerbaijan – Țara Galilor: 7.50 4.15 1.48 S 21:45 Croația – Slovacia: 1.48 4.40 7.00
Dacă naționala croată se califică la Euro, chiar șu cu o remiză înregistrată în acest meci, ecuația galezilor este mai complicată. Pentru a ataca locul 2, Bale & co. trebuie să câștige atât jocul de sâmbătă, cât și pe cel din etapa de final. Este vorba de meciul direct de la Cardiff cu Ungaria, a doua clasată în grupa E.
Grupa F V 21:45 România – Suedia: 2.85 3.25 2.55
În cazul în care nu câștigă acest joc, naționala noastră iese oficial din bătălia pentru locul 2. Dacă România se impune, apar alte calcule, care solicită cel puțin o remiză a ”tricolorilor” luni, la Madrid, contra Spaniei. În aceeași zi, Suedia va evolua acasă, cu Insulele Feroe.
Grupa G S 21:45 Austria – Macedonia de Nord: 1.29 5.90 9.35
Polonia s-a calificat deja la Euro 2020. Poate fi urmată de Austria, în cazul în care Aranautovic și compania câștigă jocul de sâmbătă, cu macedonenii.
Grupa H J 19:00 Turcia – Islanda: 1.73 3.80 5.75 J 21:45 Franța – Moldova: 1.01 29.00 67.00
Turcia conduce grupa, la egalitate de puncte cu Franța (19) și la 4 distanță de Islanda. Victoria sau remiza îi califică pe turci la Euro, la braț cu Franța, care în această rundă are meci simplu, acasă, cu Moldova.
Grupa I S 19:00 Rusia – Belgia: 3.50 3.70 2.02
Ambele sunt deja calificate la Euro 2020, meciul de sâmbătă urmând a stabili, cel mai probabil, câștigătoare grupei. Favorită este Belgia, cu punctaj maxim după 8 partide și învingătoare cu 3-1 în jocul direct de acasă.
Grupa J V 19:00 Finlanda – Liechtenstein: 1.03 16.00 51.00
Armenia și Bosnia încă nu au ieșit încă oficial din lupta pentru locul 2, dar evenimentul are șanse mari să se petreacă vineri. Dacă o învinge pe Liechtenstein, Finlanda se califică matematic la primul turneul major din istorie! Grupa J a fost deja câștigată de Italia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER